

Francezii s-au dovedit a fi coreeni de data aceasta, pentru ca s-au apucat de copiat. In buna traditie a asiaticilor, au luat ceva vechi, dar l-au imbunatatit. Citroen a urmat pasii facuti de Volkswagen sau BMW cu noul Beetle, respectiv, cu Mini. Au apelat la un nume celebru al casei, DS, limuzina care a revolutionat industria auto in anii ’60, pe care l-au transplantat pe o caroserie de C3.
Noul DS3, are toate ingredientele necesare pentru a fura clientii de masini „icon” precum Mini sau New Beetle. Are design curat, forme fluide, amestecate cu linii colturoase, are un interior mult mai spatios si ergonomic fata de competitie, iar motorizare este cireasa de pe tort. Micul DS3 este animat de un propulsor pe benzina de 1,6 litri care dezvolta 150 CP, ajutat de o turbina.
38 de combinatii de culori
Dar sa incepem cu inceputul, adica exteriorul. Si la acest capitol DS3 a copiat ceva de la Mini: combinatiile de culori la interior interior sau la exterior intre plafon, oglinzi si jante.
Si ca sa nu existe carcotasi care sa spuna ca n-au avut de unde alege, Citroën DS3 te intampina cu 38 de combinatii de culori de caroserie si plafon, 12 modele diferite de jante, trei nivelui de echipare, Chic, So Chic si Sport Chic, plus patru teme de personalizare care reflecta diferitele tendinte si moduri de viata: Urban Tribe, Vibe, Zebra si Perle. Altceva mai doriti? Poate un motor cu reactie si niste aripi, ca sa poti zbura cu noul DS3.
In rest, bani sa ai! Desenul caroseriei reuseste sa se detaseze de fratele C3, avand o nota in plus la capitolul personalitate, dar nici nu scapa din „turma” Citroën. La o privire de ansamblu a micului DS3 ai impresia ca masina abia asteapta sa fie pronita, pentru a inghiti cat mai mult asfalt.
Dinamica lui Citroën DS3 este una cu o pronuntata tenta sportiva. Si nici nu ai cum sa fii altfel, atunci cand ai de luptat cu Mini. De fapt, Citroen DS3 si Mini impart acelasi motor turbo de 1,6 litri, agregatul fiind rodul colaborarii dintre PSA Peugeot-Citroen si BMW, proprietarul marcii Mini.
Pachetul de steroizi
Numai ca la Cooper S, puterea motorului ajunge ceva mai sus, cam pe la 175CP. Dar nici cei 150CP de la Citroen DS3 nu te lasa sa admiri participantii la trafic. Cat ai clipi ajungi la 120 de km/h, dupa care restul e...tacere. Esti tu si lupta crancena cu pedala de acceleratie, care te imbie s-o calci, desi ai vreo 150 km/h, desi esti in plin oras.
Reprizele motorului sunt fulminante, masina urca in ture cu o usurinta greu de imaginat, iar motorul pare sa aiba rezerve de putere cat pentru doua masini.
Etajarea cutiei este gandita sa exploatezi fiecare cal-putere al motorului, chiar daca are sase rapoarte. Treptele I si II parca sunt special create sa faci liniute prin oras, si cu greu te poti abtine. Dinamica lui Citroen DS3 nu are cum sa fie decat foarte orientata catre sport, si mai deloc spre confort.
Asa ca, absolut fiecare denivelare, oricat de mica ar fi, iti macina maruntaiele si te poate arunca in afara carosabilului. Consumul de carburant nu te face abonant permanent la benzinarie, pentru ca valoarea maxima afisata in oras a fost de 11,8l/100 km, in conditiile traficului „de zile mari” din Bucuresti.
La drum, mai jos de sapte litri la suta nu a vrut sa coboare micul DS3, insa regimul de condus a fost un amestec de sport-zbuciumat. Dupa cum am mentionat, este foarte greu sa rezisti tentatiei de a „calca pedala”, atunci cand ai pe mana 150CP intr-o masinuta de oras.
Despre preturi, sa zicem ca avem de vorbit „numai e bine”, pentru ca acestea pornesc de la 14.790 de euro si se opresc la 20.190 de euro, cu toate taxele. Mult, ar putea spune unii, dar considerabil mai putin in comparatie cu Mini Cooper S, care costa 23.681 de euro, cu toate taxele.
Caseta tehnica
DS 3 1.6 150 CP
Nivel poluare: Euro 5
Cilindree: 1598 cmc
Cutie viteze: manuala 6 viteze
Putere maxima: 150 CP
Viteza maxima: 214 km/h
Acceleratie 0-100 km/h: 7,3 secunde
Greutate: 1.240 kg
Volum portbagaj: 285 litri
Volum rezervor: 50 litri






