cauta

ADAC a acordat firmei Bosch distinctia „ingerul Auriu”pentru noul sistem ABS destinat motocicletelor
Noul sistem de antiblocare a rotilor la franare (ABS) dezvoltat de Bosch pentru motociclete a fost recompensat de ADAC (Automobil Clubul German) cu distinctia „Ingerul Auriu” (Gelber Engel) pentru anul 2010. Noul sistem ABS de la Bosch, „ABS 9 base“, este mai mic si mai usor cu 50 % fata de generatiile anterioare, iar costurile acestuia au fost cu mult diminuate, fiind astfel mult mai accesibil. Studiile arata ca, in cazul echiparii tuturor motocicletelor cu ABS, 38 de procente din totalul accidentelor de motocicleta soldate cu raniri si 48 de procente din totalul accidentelor grave si mortale ar fi putut fi evitate datorita sistemului ABS.

„Noul sistem, ale carui costuri au fost reduse, devine pentru prima data accesibil tuturor claselor de motociclete“, a declarat dr. Werner Struth, director al departamentului Chassis Systems Control din cadrul Robert Bosch. „in acest fel, sprijinim extinderea rapida a acestei tehnologii ce poate salva vieti.“ Prin distinctia obtinuta in acest an, Bosch primeste pentru a treia oara acest premiu de inovatie foarte important pentru piata auto. Premiul se acorda anual, incepand cu anul 2005. ADAC a inmanat la inceputul lui 2010 aceasta distinctie domnului Struth, in timpul unei festivitati organizate la München.

Bosch produce sisteme de control al franei pentru motociclete inca din anul 1994. Daca toate sistemele ABS de pana acum erau bazate pe tehnica destinata autoturismelor, inginerii centrului de expertiza Bosch din Japonia au conceput pentru prima data o generatie noua de sisteme ABS destinate special motocicletelor. Datorita unui volum mult redus si a unei greutati de 0,7 kilograme, noul „ABS 9 base“ este mai mic si mai usor cu 50% fata de generatiile anterioare, fiind cel mai compact sistem existent pe piata. In plus, beneficiaza de un cost de productie redus, ceea ce reprezinta o premiza importanta pentru a fi utilizat la toate tipurile de motociclete cu instalatie hidraulica de frana. Sistemul ABS pentru motociclete este o componenta a noii generatii modulare fabricate de Bosch, prima varianta intrand in fabricatia de serie in noiembrie 2009.


Studiile demonstreaza potentialul sistemului ABS de a salva vieti

Conform expertilor, sistemul de antiblocare a rotilor la franare reprezinta un mare pas inainte in materie de siguranta. O analiza desfasurata in 2008 de German Federal Highway Research Institute (BASt), a ajuns la concluzia ca, in cazul echiparii tuturor motocicletelor cu ABS, numarul deceselor survenite in urma accidentelor de motocicleta s-ar diminua cu 12 procente. Un studiu prezentat in 2009 si intocmit de autoritatile rutiere suedeze a stabilit un grad si mai ridicat de eficienta: 38 de procente din totalul accidentelor de motocicleta soldate cu raniri si 48 de procente din totalul accidentelor grave si mortale ar fi putut fi evitate datorita sistemului ABS.

Prin sistemul de siguranta activ, conducatorii de motociclete pot frana in siguranta in situatii critice, fara a se teme de un blocaj al rotilor si, astfel, de o inevitabila cadere. Timpul de franare este diminuat in mod semnificativ. Pana in prezent, in Europa doar fiecare a zecea motocicleta fabricata este echipata cu acest sistem, iar la nivel mondial, doar una la o suta. Prin comparatie, 80 de procente din autoturismele fabricate la nivel mondial sunt prevazute cu un astfel de sistem.
 





Un cititor StitiAuto.ro a trimis o poza cel putin interesanta. Sa mai comentez pe marginea ei ar fi de prisos. Te las pe tine sa faci asta :). Multumiri lui edi ™. PS: Strada in cauza este...
De la Opel Insignia la Chevrolet Cruze este o diferenta de imagine a brandului, tehnic insa sunt similare. Din afara, Chevrolet Cruze arara bine, incomparabil de bine fata de modelele anterioare...
Am “ginit” o stire de zile mari ieri pe site-urile internationale, care imi intareste suspiciunile cu privire la faptul ca americanii nu vor sa vandal Saab rusilor. Presa suedeza zice ca...
Credeti ca Alfa, Lancia, Saab si Volvo sunt marci premium?
  Da
  Nu
(voturi 513)