

Renault Megane Sport Tourer nu are formele anoste de masina-dric. Din orice unghi ai privi Megane break arata a model sportback. Iar asta inseamna mult pentru cei un pic mai pretentiosi, care nu pun pret doar pe aspectul practic al unei masini. Altfel, de ce am alege un Megane si nu o Dacia MCV. In fond, chiar constructorii auto admit ca la achizitia unei masini designul conteaza enorm de mult.
De fapt, desenul caroseriei deosebeste un constructor fata de altul, evindent, alaturi de comportamentul rutier. Dar pâna sa ajungi sa conduci masina, intâi o privesti pe la saloane auto, showroom-uri sau pe strada. Designul lui Megane Sport Tourer nu drifera foarte mult fata de celelalte variante ale gamei Megane. Doar spatele este altfel, si aici ma refer la hayon si stopuri, redesenate fata de varianta hatchback. La interior modelul nu a suferit schimbari, iar asta este un lucru normal.
Interiorul, neschimbat
Consola centrala s-a pastrat, si cu bune si cu rele. La primul capitol poate fi trecut desenul fluid al plansei de bord, iar la rele as reaminti „inghesuiala de butoane” de la instalatia de climatizare si cea audio. Daca butoanele climatizarii le folosesti mai rar, pntru cele de la instalatia audio ai nevoie de ceva timp pentru acomodare.
Tot la capitolul „lipsuri” poti trece si faptul ca ecranul sistemului de navigatie nu culiseaza in bord, pentru a crea o vizibilitate crescuta la condus. Macar atunci când nu folosesti harta rutiera a sistemului. Odata ce ai depasit aceste inconveninete, descoperi materialele de calitate din care sunt fabricate plansa de bord sau panourile usilor.
Renault s-a straduit din plin sa aduca un aer premium noilor modele lansate pe piata, si chiar a reusit. Motorizarea avuta in test, propulsorul diesel de 1,9 litri si 120 de cai-putere, se achita cu brio de numele Sport Tourer. Trage bine, când calci pedala de acceleratie, dar se multumeste cu putin combustibil in momentul in care conduci relaxat pe autostada.
In oras, in conditiile traficului din Bucuresti coplesit de gheata si zapada, Megane 1,9 DCI a reusit un consum intre 9,2 si 11,7 litri la suta. La drum, consumul a scazut pâna la 6,8 la suta de kilometri, in conditiile in care viteza de croaziera a fost de 120-130 km/h. In realizarea acestui consum am fost ajutat si de cutia de viteze cu sase rapoarte, ultimele dou destul de lung etajate.
Versatilitate, cuvânt de ordine
Am avut posibilitatea sa testez si portbagajul, in care au incaput dupa cum urmeaza: carucior de copii(de dimensiuni considerabile), cumparaturi pentru o familie compusa din doi adulti si un copil mic. La toate acestea am adaugat trusa de deszapezire, compusa din lopata de zapada, peria de curata zapada de pe masina, si racleta pentru luat gheata de pe parbriz si luneta.
Renault Megane Sport Tourer are un pret de pornire de 13.900 de euro, in timp ce varianta de top ajunge sa coste 23.000 de euro. Preturile sunt cu TVA, dar si cu o reducere de 1.200 de euro, care se aplica pentru toate versiunile, in limita stocului disponibil, pâna pe 28 februarie 2010.






