cauta

Unele sectoare ale centurii Bucuresti vor fi extinse la patru benzi
Ministerul Transporturilor a semnat, miercuri, contractele pentru extinderea la patru benzi a trei sectoare ale centurii municipiului Bucuresti. Proiectele au o valoare totala de 245 milioane de lei, fara TVA. Constructorii celor trei tronsoane, fiecare cu o lungime de circa zece kilometri, sunt

consortiile Delta ACM 93/Tehnologica Radion /SIRD/ Pro Cons XXI, Euroconstruct Trading/Romstrade/Consitrans, respectiv Straco Grup/SCT Bucuresti/Genesis International/OJSC Mostobud/OJSC Altcom/Arcadis Eurometudes. Lucrarile au fost atribuite prin licitatii deschise si vor fi finantate de la bugetul de stat. Proiectele vor fi terminate in circa doi ani, scrie Mediafax.

Tot miercuri, Ministerul Transporturilor a anuntat castigatorii unor licitatii pentru mai multe contracte de infrastructura, cu o valoare totala de circa 2,3 miliarde de lei, fara TVA, printre acestia numarandu-se Colas (Franta), FCC Construccion (Spania), Astaldi (Italia) si Strabag (Austria).

Cel mai mare proiect, de 634,4 milioane de lei, fara TVA, vizeaza executia tronsonului de autostrada Cernavoda-Medgidia si a fost atribuit companiei Colas. Lucrarile sunt finantate de Banca Europeana pentru Investitii (BEI) si Guvern.

Alt contract se refera la constructia tronsonului de autostrada Arad-Timisoara, de catre consortiul FCC Construccion-Astaldi. Contractul are o valoare de 482,9 milioane lei fara TVA.

Astaldi a primit si contractul de proiectare si executie a DN 79 Arad-Oradea, care necesita fonduri de 266,3 milioane de lei.

Strabag a fost declarat castigator pentru proiectarea si executia DN 19 Oradea - limita judetului Bihor, respectiv limita judetului Bihor - Satu Mare, contracte cu valori de 190 milioane de lei, respectiv 141 de milioane de lei.

Asocierea Spedition UMB-Tehnostrade va proiecta si construi DN 12 Chichis - Bixad, pentru 107,99 milioane de lei, iar consortiul Mochlos (Grecia) - Romstrade va proiecta si executa DN 12 Sandominic - Toplita, in schimbul a 197,73 milioane de lei.
DN 15 Reghin-Toplita va fi realizat de consortiul Spedition UMB - Tehnostrade, pentru 262,3 milioane de lei.

Procedurile de atribuire a contractelor au fost realizate prin licitatie internationala cu precalificare, investitiile fiind finantate de BEI si Guvern. Durata de executie, in cazul tuturor proiectelor, este de 24 de luni. Lucrarile vor beneficia, pentru un interval de 24 de luni, de garantie asigurata de constructor.

Toate sumele mentionate nu includ TVA.

Criteriile de atribuire au vizat cel mai scazut pret oferit de firmele care au indeplinit conditiile tehnice.
 





Un cititor StitiAuto.ro a trimis o poza cel putin interesanta. Sa mai comentez pe marginea ei ar fi de prisos. Te las pe tine sa faci asta :). Multumiri lui edi ™. PS: Strada in cauza este...
De la Opel Insignia la Chevrolet Cruze este o diferenta de imagine a brandului, tehnic insa sunt similare. Din afara, Chevrolet Cruze arara bine, incomparabil de bine fata de modelele anterioare...
Am “ginit” o stire de zile mari ieri pe site-urile internationale, care imi intareste suspiciunile cu privire la faptul ca americanii nu vor sa vandal Saab rusilor. Presa suedeza zice ca...
Credeti ca Alfa, Lancia, Saab si Volvo sunt marci premium?
  Da
  Nu
(voturi 513)